Mai stii pisica aia… ma rog, una din ele… ca ai vazut mai multe. Pisica lovita de masina in strada.. si abia zvacnind de 2-3 ori inainte sa dispara de tot. Asa ma simt intinzandu-ma acum in pat.. abia miscand putin…
Acum orice melodie e suficient de buna… Nu ma deranjeaza nimic, cat timp e zgomot..

Stiu ca nu ma iubesti. Niciodata nu o sa ma iubesti. Nu stiu daca ma doresti macar… Cum poti sa ai in minte persoana aia… dar pe mine nu? Dupa cate a facut…
Dar eu sunt prea cuminte… Prea putin ordinara, prea buna, prea fidela, prea neindrazneata, prea ptuin informata.. prea nexeperimentata… prea ‘nedoribila’… prea nimic fata de ceea ce e totul pentru tine, desi e un nimic si..stii asta.
Si nu te inteleg.. acum. Nu inteleg cum ti-a intrat pe sub piele, cum ai lasat-o.. dar eu care chiar merit, nu ma lasi.
Trebuie neaparat sa fiu ordinara? Sa fac tot ce facea ea? Sa ma imbrac ca ea, sa ma culc cu toti…? Sa plec…
Si eu prin prezenta mea ar trebui sa o alung pe ea , din mintea ta, din corpul tau. Poate aici ai gresit, credeai ca pot face asta. Dar n-am putut. as putea incerca ceva diferit… As putea fi eu in toata minunatia ciudateniei mele, si va trebui sa te uimesc, cum am promis.
Sunt oameni, sunt destui, care ar da orice sa stea cu mine, sa se culce cu mine… Dar tu nu.
Sunt oameni care ma apreciaza si ma valorifica… Dar tu nu. Dar nici tu nu stii ce vrei… insa vrei ca eu sa ghicesc.
Te temi de cine sunt eu… ? Te temi ca pot sapa putin? sa ajung in interiorul tau, pe care-l tot ascunzi dar arzi sa fii descoperit… Sau te temi ca voi fi inca o ea?…inca un nimic cu care iti pierzi vremea, si mai mult… nici nu stiu cum ‘sa te iau’…. asa cum te ia ea.. Nu-i asa?
Ce rost are… nu?
Da-mi o sansa reala… Nu doar spune ca imi dai…
Vorbeste cu ea. Incheie treaba asta! Cat trebuie sa ma rog? Nu ,nu renunt. Daca eu renunt, si tu renunti.. nu mai ramane nimeni. Nu renunt.
Infrunta amintirile, infrunta-ti trecutul.. Timpul a fost, a si trecut, haide. Prinde-l din urma. Fa asta.
Si eu am multe lucruri pe care le urasc, lucruri de care ma tem, de care mi-e sila, motive pt care beau bere si vin.. Dar le infrunt in final. E greu…. ma rupe. Dar le fac. Uite-te la mine. Sunt mai puternica ca tine. Haide…
Si poate…daca nu mi-as mai plange de mila ca nu sunt de ajuns pt tine.. si nu voi fi.. niciodata…. poate atunci.. voi deveni!
Si poate, intr-o zi, o sa invat sa imi folosesc atuu-ul. Pentru ca stiu ca il am.

Sunt buna. Sunt de ajuns. Sunt inteligenta.

I am your sin,
and you are mine
I love you more
than air and time.

Cat o sa o mai tinem asa?
Voi va imbatati, eu va duc acasa.
Eu ma imbat, tot eu va duc acasa.

You cling to people like a vampire, because you need their energy.  While I was weak and sad, you tried to help. But it’s not your thing. You weren’t made to help out, and heal. You were made to suck the life out of others, that’s how you are. And I was made to heal and help, and there’s no running from this..
“Stop being so smart. Stop thinking” You think I asked for this? There’s no stopping it. It’s who I am.
Childish.. silly… senseless… Again and again.
And maybe life wasn’t so bad when I lived with them under the same roof… At night I would pretend I’m ok and only cry in the shower, or in my pillow… But I was happier. And I felt less lonely…
What happened?

Ati spus ca sunt prea cuminte… dar uite, m-am drogat.
M-am drogat cu ideea ca pot fi fericita..
Mai apoi m-am drogat cu aerul curat cand ieseam din casa…
M-am drogat cu nefiinta si nestire.. m-am drogat cu tot ce as putea avea si ce as vrea sa fiu… poate. Doar ca nu eram eu…
M-am drogat cu lumina de zi si cu mirosul de vara pe sfarsite… Cu miros de ploaie si amintiri de multumire.. apreciere..
M-am drogat cu putin din toate..Si uite unde am ajuns.
Cel mai mult m-am drogat cu ideea de iubire.. cu ceva ce parea real. Nu stiu cu ce, sincer.
Si pentru asta am platit cu tot ce iubeam cu adevarat… toate hobby-urile, toate dulciurile, si chiar majoritatea cunostiintelor.
M-am drogat cu buna stire ca nu voi castiga nimic, si chiar stiind ca voi plati totul. Am vrut sa incerc.. Am crezut ca pot scapa, cum fac mereu. Doar eu, pentru ca eu sunt altfel. Am ramas fara nimic in final.
Ce disperare cuprinde omul ce pierde totul… Caci nu mai ai ce pierde dar arzi sa recapeti cate ceva.. macar putin.. Tot ce conta.
Timpul acela, oamenii poate… si nici nu stii daca e bine sa recapeti.. caci sigur ai avut un motiv sa fugi de ele…
Incotro?
SI nimic nu ma multumeste, nici macar eu.. Iar eu am fost mereu de ajuns pentru mine… Doar eu am fost alaturi de mine in final. Acum nici asta nu mai am putere..
M-am drogat cu o idee si apoi m-am trezit. Ramane in minte… si tot cauti o cale de face ideea reala, de a nu ramane tu cel pacalit. Tot cauti sa ajungi undeva.. Si nici nu stii daca e bine si asta…

Haide. Capul sus. E greu, e neplacut.. e neasteptat… dar e viata. Asta e.
Sunt multe intamplari si respectiv multe feluri de a le interioriza ori elimina.
Sunt multe metode de a face fata la tot ce vine… Exista muzica, dans, pana si bere, filme, jocuri, iesiri, vorbe, imbratisari.. Haide. Capul sus. Cand toti sunt inca la pamant, tu ridica-te. Tu fii puternic pentru tine intai, rezolva-te, pune-te pe picioare. Calmeaza-ti fricile si grijile, discuta cu tine, pune ordine in ganduri…
Apoi indreapta-te hotarat si de neclintit, de neatins, cu privire trufasa catre tot ce a ramas, tot ce este inca in jur.. Ajuta, alina, iubeste, ingrijeste, da tot ce esti si tot ce ai, tot ce ai strans din nou si din nou… Arata-le cine esti!
Nu te poate tine nimic la pamant.. Te poate pune acolo, dar nu te tine.
Da. Esti mai mult decat pari, esti mai puternic, mai inteligent, mai abil, mai rapid, mai hotarat, mai iertator si mai intelept.
Esti tot ce e nevoie si esti tot ce nu se asteapta sa fii. Infige-te in orice ii doboara si pe ei, cei la care tii. Ataca-i din plin, fara mila!
Capul sus. Mandru, fara indoiala si fara a ezita. Cazi cat doresti sa te lasi sa cazi, plangi, urla, loveste, simte… Dar nu uita sa te opresti si sa continui unde ai ramas. E nevoie de putina improspatare din cand in cand… Ce astepti? Nimic nu se schimba pana nu schimbi tu ceva..

“Buna seara. O doza de bere va rog” (Ca sa imi inec gandurile ce nu mi-au dat pace un minut intreaga zi)
“Ce mai faci?” “Sunt bine, multumesc, dar tu?” (Ce usor este sa schimbi subiectul cand il intorci pliticos spre cel ce a pornit discutia)
“Wow, ce frumos ti-ai facut parul” ” Multumesc” (De ce ma tot admiri? N-ai ce admira. Traieste-ti propria viata)
“Esti ok?” “Sigur” (Doar nu o sa fiu masochista sa spun tot ce am pe suflet, si tot ce nu pot sa fac desi toti cei din jur pot lejer)”Ei lasa, se rezolva, totul trece” (Oameni care habar n-au ce fel simt eu totul, viata mea fara sens si zona mea in care tot cad la fiecare mic esec, intrebandu-ma iar si iar de ce am ajuns aici, ce-am facut asa rau… de ce nu pot sa dispar?)
“Daca ai o problema, doar cere ajutor” (Am cerut… am incercat, am cautat… Sunt inutila si nimic n-are sens)

Recapitulare:
Meciul de volei: adusa intr-o echipa noua, in mijlocul jocului, stateam in pozitia mea. Cand ma pregatesc sa atac, apare cineva din spate, din alta pozitie, sa salveze mingea. Da peste mine, urla la mine si se retrage. Ma uit spre capitan. O intreb panicata ce sa fac… inca doua minute si intreb iarasi panicata ce sa fac. Lacrimile incep sa umple treptat ochiii, blocand vederea si incetinindu-mi miscarile… Meciul castigat. Eu cerandu-mi scuze si plecand din sala. Antrenoarea vorbind cu echipa iar eu parasind echipa de volei pe neobservate.
Examenele: Psihologia picata de cinci ori, la rand iar literatura franceza de patru ori. Invatand zi de zi, incercand sa ii dau de cap, sa ii gasesc noima fiecareia.. Stand noaptea treaza si ziua facandu-mi griji… Picand in stare de inconstienta din cand in cand, in timpul examenului.
Prima data: Chiar trebuie sa mai dau detalii? Un fiasco total.. ca si a doua oara.. si a treia si a patra.. Fara scop finit si fara un sens. Initial am vrut sa uit totul, sa sterg efectiv amintirea si sa continui ca inainte… Doar ca.. daca tii la cineva, nu merge chiar asa.
Munca: Prima zi… hai ca merge… Prima saptamana “ce naiba caut eu aici?”… A doua saptamana “Nu pot sta pe scaun, trebuie sa dispar… oricunde!”, A treia saptamana… “Inca sunt aici?? Ce ma fac…? ” Ultima saptamana “…pai… n-am idee ce fac, dar fac ceva.. cred..”
Prima data cand m-am imbatat: E amuzant sa bei o bere… E si mai amuzant sa bei doua si un vin rosu… Dar e deplorabil sa ma vezi tinandu-ma de pereti si razand un moment ca apoi sa plang trei ore…Dar sa imi doresc asta iar si iar.

“Te invidiez” … Ce anume? Stangacia? Lipsa completa de dorinta de a exista… si a activa in societate? Sau poate prostia inegalabila a unor momente ce nu pot fi negate sau ascunse..? Ce invidiezi? Spune-mi.
Lipsa de respect aprofundat de sine, poate haul meu in care cad mereu la fiecare mic esec… sau poate incercarile disperate de a ma multumi cu ce am si a pretinde ca e de ajuns…. Sau poate invidiezi lipsa de sociabilitate, de cunostinte generale, de relatii si de firul minuscul de logica pe care orice om il poseda dar de care eu duc lipsa in momentele perfecte de nevoie de acesta… Si poate invidiezi frica mea incontrolabila… si reactiile ce vin cu ea… la filme ce stiu ca nu sunt reale, la lucruri ce nu se pot intampla, sau chiar ceva simplu care nici macar nu este catusi de putin infricosator.
Invidiezi poate fuga mea de probleme, si tendinta de autodistrugere pe care ma chinui uneori sa o suprim dar in general o las suprimata de prieteni… Sau poate invidiezi greutatea imensa cu care trebuie sa accept ajutor cand mi se ofera, sa trec peste situatii neplacute si sa cer poate uneori.. lucruri sau ..ajutor.
Invidiezi astea? Si sustin ca inca nu ai idee anume cat de f****a sunt… si din pacate nu ma refer fizic.. ci mental.
Cum ti se poate parea ca sunt simpatica? Cum crezi tu ca sunt mica si neajutorata?
Sunt cat se poate de haotica, sunt o tornada si nu ma pot controla, pe atat cat nu ma poate nimeni controla… nici daca ar lucra toti prietenii mei laolalta..
Spune-mi, ce invidiezi..? Dorinta repetata de a ma lovi cu capul de pereti sau.. poate cea de a ma arunca in fata unei masini. Dorinta de a lovi ceva si de a bea bere la nesfarsit… sperand ca totul se va rezolva de la sine… Dorinta de a fugi, de a plange, de a urla, de imi sfasia pielea de pe mine si a ma ascunde undeva…. Desi… in acelasi timp as vrea sa fiu perceputa ca o persoana puternica, stapana pe sine, care stie mereu ce vrea.
Crezi ca am ceva ce tu nu ai…? Crezi ca viata mea ar fi mai buna ca a ta? Sa fim seriosi…

Daca ar fi sa imi dau viata intreaga pe o doza de bere, proabil as face-o fara sa clipesc. De ce ai impresia ca sunt ce par…?

Tocmai ce ziceam de oameni… nu-s in stare de nimic..
De fapt da, sunt. Sunt in stare de toate prostiile fara sens… Toate josniciile fara scop..
Daca vor avea sansa, oamenii vor alege cele mai gresite lucruri.. cele mai fara scrupule, tot ce este in beneficiul lor si mai mult.. nici nu le gandesc. Nu le pasa de consecinte, nu ii opreste nimic din a face ceva gresit pana la capat..
Oamenii mai in varsta chiar gandesc mult mai putin. Eu nu-s mare fan al copiilor dar chiar nu pot sa suport oamenii in varsta. Sunt rautaciosi, enervanti si.. adesea se intind mai mult decat le este plapuma.
Mie imi este sila sincer…
Ca un exemplu..
In mod jenant trebuie sa recunosc: sunt o atractie ce nu poate fi refuzata.. pentru mosnegi.  Nici nu pot spune ca ma imbrac ca ultima centurista, nici nu ma arunc sa provoc prin vorbe si.. nici macar nu socializez, mai ales cu necunoscuti.
Astazi cand mi-am recuperat telefonul pierdut, am avut parte exact de latura asta…S-a aruncat un mosneag sa ma pupe fix pe gura. Si ultima oara cand eram profesoara… Oameni cu familie.. copii, sotie, toate cele..
Fara retineri, rusine, fara un gand in plus la ce zic sau fac..
Asta. Asta ma deranjeaza.
Cica batranii sunt intelepti. Sa ii respectam, sa ii privim cu admiratie ca au trecut prin viata si stiu mai multe.. si tot asa.
Uite ce au invatat.
Si cu telefoanele… e util sa suni oricand oriunde pe oricine.. mai ales daca iti rupi un picior, ceva. Dar.. si cand suna .. in prostie, mereu, toti oamenii…. tot felul de vorbe negandite… Mai bine inchis. Mai bine deloc.

E un cosmar. E doar intreaga mea existenta… si n-o vrrau. N-am vrut-o niciodata. Si nu ma mai trezesc.

Chiar voiam sa tin suparare. Dar eu nu pot… Mie imi trece prea repede…
Vezi tu… chiar nu pot. Tu mereu te-ai comportat frumos cu mine. Poate ma enervezi uneori, de acord… poate nu imi place cand faci unele lucruri si ma dispera ca faci exact acele lucruri care nici tie nu iti place sa ti se faca.. . Sunt cazuri cand chiar nu mi se pare drept.. ce se intampla. Sunt cazuri in care am asteptari de la oamenii cu care ma obisnuiesc putin prin preajma.. pentru ca eu fac acele lucruri pe care le astept.. Dau un minim de respect si astept si eu…
Tine minte: eu urasc oamenii… Nu ii suport. Eu nu-s facuta sa stau intre ei, sa ii am aproape prea mult timp. Eu nu-s ca ei..
Poate uneori am nevoie de tot ce sunt ei, cu lipsurile pe care le-as dori umplute cu tot ce sunt eu… pentru ca eu am, eu stiu si eu pot… unele lucruri. Nu stiu de ce, asa sunt eu. Ei nu-s asa.
Si poate uneori e bine sa nu fii… poate am nevoie putin de ei sa ma readuca la cotidian cand cad prea adanc… cine stie.
Dar ii urasc. Nu-s in stare de nimic.

Cum fac ei asta? Cum exista si socializeaza… si le vine totul natural… Cum fac zilnic asta? Nici nu se chinuie..

Eu nu am prieteni. Ne nastem singuri si murim singuri. Nu pot sta in preajma nimanui prea mult timp…
Am doua persoane… atat am… Ii iubesc mult si imi sunt familie, imi sunt cer si pamant… dar uneori… ma simt singura si cu ei.. Ma intreb de ce… Cum de ma pot enerva pana si ei?… Si ii iubesc, asta stiu. Nu pot ramane suparata, si nu vreau sa ma razbun cu tot ce adun in mine fix pe ei… Ei ma iubesc. Ei merita mai mult.

Si iti sunt datoare. Da, eu tie iti datorez inca destul de mult. Nu pot sa ma departez… si nu pot sa ma comport urat. Iti sunt datoare si voi continua sa fiu, o vreme buna cred…
Eu nu pot… sa socializez, sa stau cu oameni, sa fiu om… Eu nu pot sa ies, sa rad, sa ma joc cu ei… Nu prea mult.
Eu nu-s facuta pentru lume si lumea nu e facuta pentru mine. Eu am fost aruncata aici fara macar sa ma intrebe.. fara mila. Pur si simplu… Si aici raman. Nu am scapare…

And I was in solitude… so solitude I became.

Eu cu mine. Eu cu pisicile si cainii. Eu cu soarele si copacii. Eu cu muzica si jocurile.

Eu nu pot iesi cand e semi-luna.. Eu nu pot sa ma enervez sau sa ma intristez pentru ca afectez un echilibru, si chem ce nu trebuie chemat.. Eu nu pot sa ma imbat caci plang groaznic… Eu nu pot sa stau cu oamenii prea mult, deoarece va iesi tare neplacut… Eu nu…
Stii cum sunt oamenii aia la medic.. sau in spital… “Nu ai voie aia, ailalta, nici aia… De fapt, hai sa iti zic doar ce ai voie”.

Si atunci de ce sunt aici? Si de ce ma mai chinui, tot nu inteleg. As putea sta o vesnicie in pat… sa nu deschid usa, sa nu raspund la telefon, sa ma uit doar la tv si sa dorm. As putea sa citesc carti, as avea cat pentru un an… si as putea canta la chitara pe vecie.
Nici de mancare n-as avea nevoie, as putea dormi atat de adanc si sa nu ma mai trezesc.
De ce sa ies? De ce sa socializez, de ce sa muncesc, de ce sa ma chinui?… Nu-s facuta pentru asta, oricum.

Dar tie… tie iti sunt datoare. Tu nu esti ca ei. Tu mereu te-ai comportat frumos. N-am voie sa ma razbun, n-am voie sa ma port urat cu tine. Si as putea cauta motive, as putea fi depresiva si artagoasa…. Dar cu tine nu am voie. Ai facut prea multe pentru mine ca sa meriti asa comportament de la mine.
Iar cand mai e semi-luna, o sa stau in casa… o sa tac din gura, si o sa ma descurc cu mine insami…
Sunt responsabilitatea mea.