“It’s all about that one person you call at 3 am”.
What if I don’t call anyone, what if it’s only me?
I’m sure I have a few friends I could call, pretty sure they’d listen to me, and maybe some will even understand.. But I don’t call. My problems are mine alone. They couldn’t solve them.
“Nobody dies a virgin, life fucks us all”…
Well, It didn’t fuck me the right way, I am a very unsatisfied customer, darling.
You fucked me all the ways but not the one way I needed.
You can walk down the street and look around… everyone’s fucked in a certain way, but you don’t know which is which… They all keep a facade, looks to seem it’s all perfect, they’re untouchable.
Broken people can’t be fixed so easily… Some people are just broken beyond repair…
We can’t have what all the others have, so naturally.. Don’t ask and don’t expect.
We’re broken… And there;s no one to fix us.
Fuck those movies that show perfect couples and happy endings.. It’s usually not like that…
You can, more often than not, end up in a loop.
Remember those movies about teen struggles and how people try this and that once or twice and manage to win and move on in life, and it’s all pink and butterflies..?
What if it doens’t work… What if friends are there but they don’t know what to say or how to help… What if at the end of the day, you still can’t talk about your problems, even though you have great friends and they always listen and support…
What if all the pep talk and gifts to encourage you, still don’t work at all…
What if everyone around you gets through something you just can’t …
And then you feel left behind… You give up and wonder why you ever tried at all.

Those are my 3 am thoughts… those are the ones I can’t run from.
You don’t even bother wording them, you dismiss them when anyone asks, no matter how close… Isn’t that depression creeping in? But no… you deny that…
If people say ‘maybe you’re tired, or stressed’, you say ‘no, i’m ok, i’ve been stressed and tired, i am ok i can still take stuff now’.
Nobody said you’re at your worst,yet. Heal it, treat it, face it, cure it. Whatever it is, don’t ignore and don’t run. Maybe… just maybe… you’ll stare blankly down, standing on the roof of a ten store building in ten minutes. I know you… You’re… spontaneous..
You really need to love yourself, and trust yourself. You can’t keep this up…
Stop asking people why they treat you nicely, why they love you, why they spend money on gifts for you. You DESERVE it. Stop trying to find solutions to things that are NOT wrong. Nobody’s perfect… Look down the street again… Maybe that guy is good at sex but stupid at chess and trivia… Maybe she’s sexy as hell… but wears that make up and that dress because she’s aware of the flawed shape of her hips, her nose, her ankles…
Give it up, you can’t compare yourself, your poor little broken self, to others’ broken little selves. Don’t pity yourself… give yourself as much time to heal as needed, but forget not, you are a strong person, a warrior! Don’t give me shit about not being able to figure things out… You’re the greatest person I’ve ever met, you kept getting up after each hit..
You’re here today… it’s the best place to be.. the best time to be. Just be!
Problems… yes. You’re not the only flower frowning her petals, look around again. Look closer, look better, look longer.
You’ll find a way… You’re not the only one who fails… suffers… hurts… Be kind to yourself. You need it too. Fix yourself, if you can, but accept yourself as you are. Stop fixing others, don’t run from yourself. And there you go, dear. You’re all set to go…

I love you.

The world is in chaos, for several reasons. But they’re related and they’re all, mostly, lack of love, for ourselves mostly, and for others sometimes.

Imagine, just how broken people are nowadays, that they don’t feel they deserve love. They don’t feel well being loved, cared for and pampered…
For most people it’s strange to be loved and worshipped, but normal to love others.

And think just how much more effort they make to set straight something that should have always been straight. Well, it’s only natural to be loved, but to us, it feels unnatural..
So much harder to let ourselves be loved, to receive kindness and love.
See… we grew up in a selfish world, where we learned we should give… and refuse to receive, so that we never owe anyone anything. And we learned that we’re not good enough… We learned we are wrong, and people nagged and cursed at us..
Even the closest friends or family members… They named us this and that… and we believed it. We repeated those words in our heads and then said them to ourselves whenever we did somthing wrong.
We learned to dislike, maybe even hate ourselves.

But, some parents taught their children to be selfish, to put themselves above everything and  everyone, and to love material posessions… Nice clothes and shiny jewelry.
Those kids grew up as “pitipoance”… the superficial girls and “cocalari”, the superficial guys.
They,to some degree, value themselves and think they deserve it all. All the best. These girls get the good, nice guys, and the guys get the wonderful and caring girls.
Why? Well…. Those caring girls think they only deserve so much… these superficial and nasty guys, treating them badly… And the nice guys think they only deserve so much.. those fancy-dressed, body-part revealing girls… because that’s what any guy would want, right? Or maybe the parents agree of these girls… But the nice guys think that’s all they deserve…
Because they are flawed, and who else would want them? we don’t forgive ourselves and we don’t even give ourselves a real chance. We hold grudges against ourselves, there’s no running from oneself… It’s even easier to forgive someone else… why?

That’s the main issue… We only accept what we think we deserve… And if we loved ourselves more and realised we deserve love and much more, no matter what flaws and what mistakes we’ve done… We’d finally be going somewhere. And maybe the world would change, a bit.

Abia a inceput anul si deja mor de nervi…  Nu stiu cum de am reusit.
Nu sunt multe lucruri care ma pot enerva, sunt o fiinta lenesa si pasnica…
Dar voi, dragii mei, ati reusit sistematic sa le atingeti cam pe toate.
Incep cu D. care tot zice ca tine la mine si nu imi prea arata asa mult… Dimpotriva, demonstreaza mai degraba ca poate trai destul de bine si fara mine, avand in vedere ca nu prea iesim, ca nu ne mai uitam la filme, nu ne jucam, nu facem cam nimic. Macar ma suna… Inteleg ca esti obosit si ai multe pe cap, omule, dar si eu la fel… si tot te caut si te bag in seama…
Continui cu Mia…
Se zice ca asa cum le cresti, asa le ai… Valabil pentru copii si animale…
Pai ma gandesc…. nu am facut deloc treaba buna… Azi m-am intors acasa sa imi gasesc trandafirul japonez care abia facea frunze si crestea.. rasturnat pe masa si toata tulpina, din pamant, rupta si ireparabila.
Am turbat… Credeam ca am temperamentul taica-mii, el fiind cel violent cu antecedente… dar dupa cum se manifesta, e al mamei. Ha… cine ar fi crezut.
Si mereu se urca pe masa, fura mancarea si o rontaie prin toata casa, alearga de nebuna prin pat si prin camera… si tot miorlaie neincetat daca umblu la frigider, ca si cum totul i se cuvine, mare printesa de Du-te-n colo!
Nu stiu cum sa fac…. daca inchid usile prin casa la fiecare camera, ea va ramane zilnic in hol, si nu vreau sa o las asa, singura si exclusa… Daca las usa de la mine deschisa, imi va distruge planta… in cazul in care va creste saraca din nou sau imi voi lua alta… Nu e ca si cand trandafirii japonezi se gasesc pe toate drumurile… Si sper totusi ca radacina aia … poate sa mai faca o tulpina cu frunze… sper.
Si ma tot gandesc ca nu o cresc bine, iar eu as vrea copii pe viitor… deci ma gandesc si ca n-as fi o mama buna. Pe cat urasc eu copiii rasfatati si tupeisti… si le-as arde niste palme… pe atat sunt dezamagita de mine ca nu o cresc pe Mia cum trebuie.. si crede ca e stapana casei si a mea…
Dar… mai este timp, nu? Cum ziceati si voi: n-au intrat zilele in sac.
Si poate chiar voi fi o mama buna… Eu consider ca atunci cand ai un copil, nu poti incerca mereu de la capat cand dai gres… Daca l-ai crescut prost, asa-l ai toata viata… Si sincer, sunt o persoana inteligenta… ma voi descurca bine. Poate voi avea putin noroc sa gasesc pe cineva cu care pot sa fiu parinte… care sa ma ajute putin, sa fie si el parinte.
Si toate au rezolvare, daca le iei pas cu pas.. Pentru ca in definitv, nu ai de ales… Desi ard de nerabdare sa arunc deva pe geam si sa sparg ceva fragil, sa ii aud zgomotul… sau sa lovesc ceva solid… se pare ca asta nu va rezolva problema in sine. Si m-am enervat asa de tare, incat acum vad, e unu jumate… nici nu mi-am dat seama. E noapte.
Si am coborat vocea asa grav, ai zice ca abia am urcat din ultimul cerc al iadului… Eu nu ridic vocea cand ma enervez, ci o cobor.. si doar cand ma bucur mult, atunci o ridic, practic tiui.
Am si visat aseara… Am visat ca eram cu cineva, cred ca A. si M…. si ne duceam undeva, intr-un oras sau tara…. si eram cu trenul. Insa eu am iesit oarecum, am luat trenul gresit si am ramas pe dinafara grupului.. si am ramas si fara bani si resurse blocata in orasul acela. Astea-s gandurile mele, se pare ca am ceva neliniste zilele astea… Sa nu mai spun ca ma simt putin mai proasta… parca mi-au murit toti neuronii ramasi dupa betia aia fara sens de revelion. Nu intentionam, insa am vrut sa ma ametesc putin, fiind sarbatoare. Si cate si mai cate… Ma tot gandesc ca voi face douazeci si sapte de ani, dar nu am viata in ordine inca… si prieteni logoditi am, slava cerului… iar eu abia stiu sa am o relatie de cateva luni si sa sarut pe cineva, sau sa ma culc cu cineva, abia abia. Nimic mai mult.
Adevarul e ca… poate ei au evoluat in acest sens.. in timp ce eu evoluam in alte sensuri.. Am pus accent pe relaxare, cunostinte, informatii si emotii. Nu am accentuat deloc partile romantice si relationale… pentru ca nu mi s-a parut prioritar… Asa ca, acum ma gasesc in urma cu niste evenimente si cunostinte legate de relatii interumane… Dar cum ziceam, mai e timp.
Cat ma enerveaza… ca am ajuns pe Pamant sa invat… si sunt atat de multe de invatat, si nu mai mor… Sunt asa multe… cand termin una, mai urmeaza cinci… si tot asa. Acum are sens de ce spunea Michelangelo sau Leonardo ca desi are optzeci si opt de ani, inca invata. Si sunt multe… si vor tot fi, nu scapi. Oricum, am promis ca nu ma sinucid… deci sa-i dam bataie! E mult de munca si zilele tot trec. Hai sa evoluez. In TOATE sensurile. Pas cu pas.


Happy Holidays and a thought

Recunosc, pare oarecum fumata ideea, si nu ma mandresc, insa as vrea sa fac o mica retrospectiva, macar asa, pentru mine… cu tot ce am reusit sa fac, sa simt si sa fiu anul asta.
N-a fost anul sarpelui… Acela era doua mii treisprezece. Si nu as zice ca a fost mai rau, chiar mi-a placut si el..
Dar anul asta am facut mai bine de nouazeci la suta din tot ce imi doream, de atatia ani.
Am inceput in forta: m-am angajat in Ianuarie, pe 9.
Am continuat sa strang bani, deoarece dadusem mare parte din cei treizeci de milioane de la Craciunul trecut, pe alte fleacuri… Nijikon si excursii. Recunosc, imi place sa ma foiesc prin alte orase si statiuni.
Am continuat sa inghit cu greu tot ce faceam si tot ce trebuia sa fiu la munca… desi simteam intens ca nu am ce cauta acolo.
Rezistand, am obtinut multe. M-am obisnuit, adaptat si am invatat lucruri noi. Am si cunoscut cateva persoane de treaba.
Am dat acei bani la dentist, dar am reusit sa rezolv destule probleme cu niste carii… si sa nu uitam operatia aceea la domnul chirurg… care era tare suparat ca nu m-am dus la urgenta si i-am furat jumatate de ora dupa terminarea programului din acea zi.
Ce-i drept, mi-au reaparut carii destule.. dar sunt obisnuita cu mine. Stiu ca am o lipsa de calciu la fel de mare precum iubirea pentru dulciuri. Si stiu si ca nu mananc prea sanatos..  Fie.
Am mai reusit sa fiu prietena unei persoane admirabile, din anumit punct de vedere, astfel ca am primit in sfarsit trandafiri de la un baiat. Si nu era tata si nici prietena mea simpatica si grijulie.
Dar am reusit, mai ales, sa fiu prietena unei persoane pe care o iubeam de ceva timp.. si n-as zice ca m-am lecuit de tot. Magia a fost in cele doua luni dinaintea asa-zisei relatii de doua saptamani… in care poate ca eu asteptam putin prea multe… iar el chiar datea prea putin.. Dar fie si asta.
Am invatat multe… (desi mai am destul de mult)… sa las de la mine, sa nu ma incapatanez intotdeauna, sa cred chiar daca nu inteleg ceva si sa sustin oamenii in mai multe moduri. Am invatat si cum se imbina sentimentele cu logica… si cam unde ar trebui sa tintesc. Si am citit mai mult… mai multe carti (putin si din Kama Sutra pe langa cartile mele obisnuite, insa mai e mult de invatat), si am invatat si din video-uri si filme cateva lucruri despre spiritualitate si relatii inter-umane… chiar si despre mine insami putin. Heh… Sunt tare mandra de mine!
Sa nu mai zic ca mi-am vopsit parul cu ceva semi-permanent, si mi-am facut tatuajul cu serpi pe care il ador. Chiar daca tatuajul nu e colorat inca, si chiar daca au ramas suvitele blonde dupa vopsea.. sunt mandra foc de mine!
Si am pastrat alaturi destui prieteni, chiar ma bucur mult… Eram obisnuita sa tot pierd lume.. sa ma simt ca o oaie neagra.. si deseori depresiva.
Si n-am mai petrecut sarbatorile fugind de certuri cu mama sau singura pe faleza, langa apa… desi era minunata si cea din urma.
Desigur, am si participat la semi-maraton de mi-am luat macar medalia aia de participare. Hey, nu ma asteptam nici la aia!

Si in final sunt mandra ca m-am mutat, ca am coleg si prieten, cu care ma intleg… si inca evoluez..
Sunt un om minunat… si mi-a luat asa mult sa realizez exact cate am reusit sa fac.. si cate am facut si-n trecut…
“You are great, no matter what happens to you, or because of you”
Si s-ar putea sa inteleg acum.. Multumesc.

Si mai ales… sunt mandra chiar si de ce voi mai descoperi si realiza in viitor… Si acum.. cand imi dau seama cate mai am de invatat si citit… chiar pare ca n-am destul timp… desi pana acum muream de nerabdare sa dispar, caci fiecare zi era agonie, intrebandu-am ce caut aici si cine sunt.
Macar acum nu mi se mai par asa relevante aceste intrebari.
Acum continui mai mult si mai puternic sa fac ceva.. orice.

Pana si Edison a spus: “Nu am dat gres. Am gasit zece mii de modalitati ce nu funtioneaza”.
Deci de ce sa stagnez, intrebandu-ma ceva si nefacand nimic pentru a afla raspunsuri? Si nici sa involuez n-as vrea, cu toate micile greseli si aventuri… Pana si de alea-s putin mandra. Sunt tot ale mele.
Nu credeam ca o sa spun asta vreodata… Dar abia astept ziua de maine, zilele ce urmeaza… Sa pot citi, sa alerg pe faleza si sa ma uit la filme, iar apoi ski la munte! Wohoo! Cat de tare sunt? Eh :>


Cuvantul e mai greu de tradus in Romana, dar in principal este strangator, cel care strange un numar relativ mare de lucruri, fie mai mult sau mai putin utile, de obicei chiar vechi si prin urmare inutile si uzate… Desigur, cuvantul are o conotatie negativa.

Deci ce este un Hoarder? Cel care strange multe lucruri. Si de ce?
Aceasta persoana merge pe ideea ca “poate o sa am nevoie mai tarziu. Nu se stie. Sa fie acolo.”

De ce?… Da, asta ar fi intrebarea zilei. Cred ca stiu de ce.
Oamenii ce strang posesii materiale sunt cei care au pierdut ceva important.
Ca urmare a pierderii acelui ceva important, la un moment neasteptat, cum se intampla intotdeauna, se creaza un gol in sinea lor.
Acest gol ramane inradacinat acolo, adanc in persoane, ceva ce nu ar putea fi umplut cu nimic.. cel putin nimic material, insa inevitabil se va manifesta ca o dorinta de a fi umplut.
Ca si dependentele noastre.. unii fumeaza, unii beau ceva anume ori mananca ceva specific.. in mod repetat. Stim ca nu ajungem undeva anume cu asta, dar e un sentiment de satisfactie temporara, si se merita, (ne zicem).
Si omul tot strange si strange, sa fie pregatit in caz de nevoie, sa nu fie luat prin surprindere ca nu are ceva, sa poata avea senzatia ca el are puterea, ca e stapan pe situatie.
Si unii sunt constienti dar nu se pot controla… iar altii nu isi dau seama ce fac… pentru ca nu observa… Lucrurile se aduna incet incet, le mai faci loc ici-colo, mai pui deoparte ceva pentru ca a fost folosit doar odata sau de doua ori si … de ce sa dai banii pe unul nou? Si ti se pare firesc, nu pare iesit din comun, nici ca aspect. Crezi ca oricine ar face asta, e doar solutia cea mai practica, economica si logica.

Prioritatile se schimba.. Ideea e sa ramana in casa un culoar pe care sa mergi, spre frigider ca sa nu mori de foame, spre baie, pentru ca.. baie… si spre pat pentru ca ai nevoie de odihna. Strictul necesar si atat. IN rest totul pana la tavan.
Acest lucru poate deranja pe cei din casa… si chiar pare sufocant fizic… Nu mai poti gandi clar, nu poti invita pe nimeni acasa, si te mai uiti uneori sa vezi daca vor cadea toate peste tine in timp ce dormi, poate te gasesc cei din familie direct mumie peste sute de ani…
De sarbatori nu ai unde sa pui bradul, de ziua ta nu poti gati un tort sau sa chemi prietenii sa gatiti impreuna ceva… Seara de film e exclusa, si familia mereu se va uita panicata sa vada cine bate la usa, ca sa stie daca deschide sau nu, caci daca e musai, trebuie acoperit totul in viteza, sa nu se vada nimic. Pastram aparentele, societatea pe asta functioneaza.
Si pentru toate astea se creaza agitatie, panica, eforturi, si tot asa… Toata lumea se enerveaza, ne certam si nu ajungem nicaieri.
Cat despre evolutia personala, desigur ca stagnezi.. sau chiar involuezi.. pentru ca poti atat fizic sa capeti probleme respiratorii sau alergii… cat si psihice si emotionale… sa nu mai dormi bine, sa fii mereu stresat, nu poti gandi clar, nu mai ai idei noi si tot asa.
Si tu ca victima, pentru ca locuiesti acolo, iti vine sa le arunci pe toate cu bratul, la primul tomberon… dar tii la persoana aia strangatoare, nu? Si oricat v-ati certa… stiind si ca sunt inutile si multe… le lasi acolo… inca o zi si inca o zi..
E ca nisipul miscator.. Te zbati si oricat ai face asta, te afunzi mai tare si nu mai iesi.
Dar ce vina ai tu? Nici una… tu trebuie sa gasesti solutii… Si ce vina are acel om pentru ca a pierdut o parte din sine impreuna cu acel ceva sau cineva disparut definitiv? Nici el nu are…
Pai si ce facem?… O vorba spune asa: “Nu poti invata un caine batran trucuri noi”.
Ce-i drept, de cele mai multe ori, hoarderii sunt persoane mai in varsta putin, trecuti de treizeci sau patruzeci de ani. Deci nu prea ai ce face… Solutia logica e sa te muti… Si cu hoarderii ce facem? Nimic… adevarul e ca… vor tot strange pana la capatul zilelor.. caci nu va fi niciodata de ajuns…

Asta e… Si unii nu vor admite ca e o problema, sau ca e problema lor ca tot strang… Ba chiar s-ar crede eroi.
“Uite, vezi? Daca nu aveam eu X lucru la indemana la Y moment, ce te faceai?” …desi e un singur lucru la ani.. sau chiar zeci de ani, uneori… iar restul fara utilitate…
Dar nu te chinui sa te certi cu hoarderii… Nu ai cu cine.


I searched for this word on the internet to find a definition.
This is what I found:
Magic is a performing art that entertains audiences by staging tricks or creating illusions that seem impossible or supernatural.
In other words, some people can be impressed, and enjoy being so, by others who know more or different information than they do, and use it in clever ways.
I was wondering what makes people shocked, amazed, what makes them fall in love and what turns their interest and curiosity towards a person in particular.
It’s being unable to explain a certain phenomenon that one sees with his or her very own eyes.
And people who want to believe in magic, will believe in it and find it.. They will know when they see it and sometimes they’ll even find any excuse for its existence. I’m not judging, I am one of these people.
So, people call Magic, something positive and unexplainable. Notice that it is always something positive, a miracle. If it was something negative, they’d call it catastrophy or misfortune…

Most of the time… or rather… the whole time… these “tricks and illusions” are explainable, and they exist and can be acknowledged. The person in front of you just knows how to manipulate some objects or how to behave and what to say… He uses the same resources you do.
But the thing is, you don’t have that information. You are just wondering “how on Earth?”…
And people fall in love with mysterious others and make a puzzle out of them… How, why, when, where…
Some people just go with their instincts. (and they sometimes become the Magic ones)…
They don’t even want to find logical explanations.. while others admire these individuals…. but remain in their own space and mind.
What we call Magic is just positive events and feelings we experience, affecting us directly, but we’re unable to find a way to wrap out head around it… Because it’s not always meant to be understood or even repeated.. as much as it is meant to be enjoyed, felt and lived.

If you have the chance to experience Magic, just let it be.. feel it, enjoy it and stop trying to explain it or wishing for its repetition… If you’re lucky, it will happen again… maybe you’re meant to learn something from it.
And if you ARE Magic… then be the greatest one yet! Make yourself, make the world and make someone stand there, staring in awe.

If we’re all here, might as well enjoy it.