Ma rod asteptarile mele, ca va veni un cavaler pe cal alb, sa ma salveze. Nu are nimeni cum. Sunt lucruri pe care doar mintea mea le concepe si doar mintea mea le poate infrange. Pot cere ajutor din nou si din nou, si mi se poate si oferi… Cat timp nu ma ajut eu pe mine, degeaba tot cer si mi se tot da… nu va fi niciodata de ajuns…
Si trebuie sa alegi fericirea.. trebuie sa inghiti si sa ai incredere.. In primul rand in tine.. Iar daca nu poti atata lucru, atunci ai incredere in cei la care tii, ai incredere ca stiu ce fac, ca tin la tine, ca incearca sa te ajute …dar si tu ii respingi, picand in depresie.. gandind “nimeni nu simte ce simt eu, nimeni nu ma poate ajuta” ori “nimeni nu ma intelege”, si toate “nu”-urile din alfabet.
Tu trebuie sa vrei sa schimbi ceva si sa doresti mult sa fie totul bine… sa te intelegi cu toti cei din jur, si mai ales… sa realizezi cand … o iei aiurea de la drumul tau… cand exagerezi ori cand te inseli. Si crede-ma, stiu cat de greu este.
E usor de zis… “gandeste in solutii” si e usor de gasit toate miile de parti negative la tot ce te inconjoara.
Nu totul e negru si iar negru.
Haide… tu esti mult mai puternica decat crezi, si oricat ti-ar spune cineva ce frumoasa si ce puternica esti… o sa zici un multumesc stanjenit si privesti altundeva… Dar nu intelegi. Trebuie sa vezi prin ochii lor.
Cat despre .. cat de des se plang ei… si cat de multe spun si cat de des te suna.. Le poti da din energia ta doar daca vrei si cat vrei. Pretuieste-o putin, si tu ai nevoie de tine.. Da mai cu zgarcenie putin. Cand se plange, asculta dar nu interioriza. Doar prima informatie prinde-o, apoi lasa-le sa intre pe o ureche si sa iasa pe alta… nu le lua pe tine, oricat de empatica ai fi tu.
Ocupa-ti timpul, umple-l cu tot ce te face sa te simti bine.. umple-l cu TINE. Fa ceva diferit, fa ceva nou, fa ce iti doresti de atata timp… Daca te simti singura, umple casa de viata… Nu te lasa afectata de efectele lipsei… ci fa ceva efectiv..
Plante, animale, poate chiar un coleg de casuta. Fa-o cu mana ta tot ce vrei sa fie, chiar daca nu stii cum… Incearca ceva.
Remember this: oamenii nu prea trag la cei tristuti si nefericiti… ei trag adesea la cei stapani pe sine si fericiti. Asa e.

Ma intrebam de ce tot stinge el mereu luminile…
Nu vad nimic fara lumina. Dar exact asta e.. el are nevoie de lumina stinsa ca sa poata vedea. Cand este aprinsa nu poate percepe nimic. Chiar daca e bezna. Asa ii place.
Cand intri in camera te intrebi de ce e asa intuneric, dar nu e. E lumina. O vede.
Ochii se adapteaza la intuneric mai bine si percep lumina ca pe ceva artificial, e mai neplacut daca ii aprinzi lumina.
Eu pe de alta parte, desi inteleg asta… tot am nevoie de ceva lumina, macar o veioza, ceva. Am alta abordare.
Cate au venit si cate au trecut… si cate vor mai veni, sunt sigura. Sunt multe…
Adesea ma coplesesc si ma tot intreb ce sa fac, sau ma intreb de ce eu…
Ma uit, citesc, ma plimb, observ… in final oricat ma relaxez ziua, tot ma coplesesc la un moment dat,
Asa sunt eu, imi fac si griji prea des.
Observa asta, fii curajos. Fii puternic, fa ceva de care te temi, desi te va rupe putin… Nu, nu e cel mai bun sfat poate.. nu e cel mai inteligent… fa ce e nevoie… pentru ca uneori ceea ce e nevoie este exact ce nu doresti.
Momente si situatii… neplacute, neprevazute insa pline de insemnatate, de lucruri ce-ti raman mereu in cap, ce el inveti fie ca vrei, fie ca nu.. Tot ce traiesti… desi nu le vrei… desi nu le prevezi.. nu esti pregatit.. ai dori poate uneori sa le stergi… Ele sunt acolo, exista si tu treci prin toate. Pentru ca asa e sa fie.. si te descurci cum poti tu.
Vreau sa invat, sa evoluez, sa aflu informatii, sa devin mai buna, sa caut, sa petrec timp cu cei la care tin si care tin la mine, sa vizitez locuri fel de fel, sa vorbesc cu oameni, sa vad cate sunt pe lume si sa aflu…. de ce sunt aici.. si de ce sunt cine sunt. Vreau sa cunosc oameni ca mine, vreau sa fac lucruri spontane, pentru ca asa le simt, dar mai ales… vreau sa ma bucur de partile minunate din viata caci cele mai putin astfel.. ma gasesc ele oricum… Si sa nu uit sa fiu mereu darnica si blanda cu tot ce e in jur, sa dau, sa iubesc si sa ma las iubita.. Sa nu uit ca multi oameni sufera si sa ii gasesc pe cei ce merita si necesita atentie… si ajutor. Pe cei ca mine, si pe cei diferiti putin… Sa fiu acolo.. Si asta e ceva destul de greu.. uneori.

Candva nu ma temeam de nimic. Chiar nu aveam nimic ce ma speria.. pentru ca nu aveam ce pierde pe atunci.
Aveam familia, da… dar era ceva natural si ii gaseam mereu acasa.

De cate ori nu m-am gandit cum ar fi sa ii ucid pe toti cand vorbeau mult si fara sens… si ma enervau, si mai reuaseau sa ma traga de par, sa faca si gesturi pe care nu le suportam, si nu le suport.. si tot asa.
Dar eu am fost cea care a mutat hainele din camera mea inapoi in sufragerie cand ma simteam singura si i-am eliberat patul sora-mii.
Eu am fost cea care a alergat la ea cand am facut prostii de care imi era rusine. Si da… eram putin mai tanara dar suficient de mare.
Tot eu eram cea care vorbea cu ea seara.. despre cat de enervanta era mama, si era mereu mai usor sa vorbesc cu ea…
Si cu mama vorbeam candva… Pana m-a enervat.
Adevarul e ca imi pare rau ca am pierdut iubirea pentru ea, si mereu ma tot intreaba de ce-s asa de “rece”. Am incercat eu sa ii zic, dar exact cum ma asteptam, nu stie sa asculte. Mai degraba vorbesc unui perete.

Am sfintit apartamentul unde ma voi muta maine. Cat timp era tata pe acolo, totul parea asa de calm si firesc. Tata ma face sa ma simt putin mai in siguranta. Ha, ce chestie. Poate asta fac tatii…
Ma tem. Ma tem de noptile cand vin de la munca si stau singura seara de seara… ma tem putin si de intuneric, mai nou.
Obisnuiam sa fiu in regula cu toate astea… Vreau sa locuiesc singura insa nu vreau sa ma simt singura.
Vreau sa pot sa am liniste din nou… sa am pace in mine. Sa nu ma atinga nimic. Daca vin cu o furtuna dupa mine, degeaba am sfintit locul… cand eu insami nu pot fi sfintita. Fratele meu observa ca nu pot sa am sufletul curat dar nici nu face nimic sa ma ajute… desi… observa ca vreau sa schimb asta.
Nici nu e … pe cat de des as dori… langa mine… mai ales in momentul in care as avea nevoie.
Ma tem pentru ca stiu cine sunt acum, si stiu ca nu va fi usor.. Ma tem de .. tot.
Am vrut sa le infrunt, am vrut sa fac ceva… Dar… in final… e linistitor sa vin acasa si sa gasesc familia si pisicile prin pat si pe unde nimeresc… Cineva cu care sa schimbi o vorba si… chiar… cineva care e doar ca prezenta acolo. Stii ca e acolo.
Vreau sa nu ma enerverz, vreau sa pot avea liniste… dar nu vreau sa fiu complet singura.
Vreau sa scap din dilema asta fara sens…. As vrea sa fug… altundeva.
Nici nu stiu unde…. nu am un loc… Nu apartin nicaieri. Niciodata nu am gasit un loc al meu…. Doar mici spatii temporare unde sa stau.
Nu stiu unde sa ma duc. Prietenul meu nu ma poate ajuta… nu ma poate apara.,.. Nici fratele nu prea poate face nimic.
Poate chiar ne nastem si murim tot singuri.
G. a avut noroc… a cunoscut-o pe ea si s-au mutat impreuna. A primit tot ce si-a dorit. Eu am altele de indurat…
Eu va trebui sa ma mut, sa spun multumesc ca am un loc unde pot sta, si sa dorm singura… prima.. si a doua… si fiecare noapte. Eu va trebui sa rezist… fara televizor si fara internet si apa calda… masina de spalat…
Si sa zic multumesc, ca asta am vrut. Eu voi indura liniste….. caci asta am vrut.
Se spune sa ai grija ce-ti doresti… caci se poate indeplini. Nu mai stiu ce vreau… Nu mai stiu daca doresc sa vreau ceva…
Tot singura ma simt… Pe timp de zi, e in regula… Pe timp de noapte, ma cam distruge… Si trebuie sa rezist… pentru ca asta am dorit si pentru asta am luptat.
Sa dau din cap, sa zic multumesc si sa continui… O vreme nu cred ca voi fi prea fericita… Poate voi mai dormi la A. din cand in cand… dar nu stiu exact cum voi rezista… Iar apoi vor aparea cheltuielile… cu lumina aprinsa…. cu gazele si cu apa… Prevad ca imi voi ineca chipul in toata apa din corp…. si toate vor fi coplesitoare…. Si va fi greu, cum e mereu, pentru mine mai greu decat pentru alti oameni… asa -mi pare. Si ma va rupe o vreme… pana voi reusi in mod miraculos, sa trec peste…. asa cum se intampla mereu….. cate miracole, nici nu m-am gandit pana acum.
Si ma tem… inca ma tem, si nu pot sa ma culc… caci ma voi trezi devreme si ma voi distra cand ies de la munca…. ca apoi sa ma intreb… seara… singura… de ce am decis sa il ascult… si de ce mi-am dorit asta… si… de ce sunt ipocrita.

O simti si tu, nu? Azi…

Azi nu e o zi buna pentru … comunicare… pentru interactiune.. pentru orice…

Azi nu… nu merge. Nu ai chef, nu ai stare, nu iese..

Azi nu. Azi te certi cu mine.. azi ma cert cu tine.. azi ma enervez.. si te enervezi si tu..

Dar ti-ai dat seama, nu? Nu ma urasti. Ma iubesti. Nu eu te enervez de fapt.. nu cine sunt eu. Si nici tu nu ma enervezi pe mine. Nu, stii ca te iubesc. Te iubesc dincolo de azi si ma iubesti dincolo de ziua aceasta. E o zi proasta.. pentru cam.. tot ce vrei sa faci..

Au mai fost zile proaste.. si vor mai veni. Dar chiar daca merge aiurea… si chiar daca nu comunicam bine, nu ne acceptam azi, nu ne intelegem… chiar daca azi ne vedem minus-urile si difrentele… stim ca nu asa suntem noi. Stim ca suntem mai mult, ca mereu e ..altfel, mai bine, mai mult… Suntem persoane mai mature de atat, nu?

Si ce rost are sa pierzi ceva mai mult… mai lung ca durata.. pentru.. azi?

Astfel, ti-ai cerut timpul, si m-am gandit si eu la timpul meu.. Ti-ai anuntat scurt iesirea, te-ai ascuns si stai cuminte undeva.. doar cu tine.. dandu-mi timp sa stau si eu cu mine si deasemeni… fiind recunoscator ca iti ofer libertatea pe care o ceri.

E azi… o zi mai putin buna… o zi doar.

Las-o sa fie. Azi nu ne poate lua ce suntem.. pentru noi, unul pentru celalalt. Azi nu va impiedica maine. Azi nu are putere daca nu ii dam. Sa nu rascolim toate diferentele.. toate defectele noastre… Sa nu spunem toate acele ganduri pe care le-am pus deoparte.. tot ce am evitat noi sa ne spunem mereu. Sa nu lasam astazi sa ne traga de limba pana regretam… pana ne cerem scuze.. pana ne pierdem si venim cu mintea mai clara a doua zi sa ne vedem cu alti ochi.. sa ne ascultam cu adevarat.

Dar noi… eu si cu tine.. suntem mai mult decat.. tot ce este in jur. Stim.. ce e de facut. Suntem precauti, tematori, sensibili…. Stim. Noi suntem patiti.

Dar astazi.. ne-am si sincronizat… Oare.. ca sa fim astfel.. pe acceasi lungime de unda… La fel… oare.. m-am dat eu dupa tine sau tu dupa mine? ..Oare.. am mers fiecare… putin cate putin, unul spre celalalt? Nu am simtit nimic diferit… sunt accceasi persoana.. si tu probabil.. simti tot ca esti aceeasi persoana. Dar sunt sigura ca ..ne-am ‘miscat’… ne-am dat unul dupa altul…

Timpul a trecut. Nu l-am simtit. Un an de cand ne stim. Iti aduci aminte lucruri pe care eu nu le mai stiu. Ma aperi, tii la mine, te gandesti la mine, ma porti cu tine peste tot. Desi nu-i asa chiar mereu… Si o lume intreaga insinueaza ca am fi impreuna, si te deranjeaza cumplit. Te simti vinovat.. pentru lucruri pentru care nici nu ai de ce sa te simti vinovat.
Stai. Si atat. Azi facem doar atat… azi stam. Si asta e cea mai buna idee de pana acum. N-avem de ales..

Da, acest site are multe raspunsuri pentru intrebarile mele pe care nici nu le rostesc macar mie.
Le rumeg incet, zi de zi, in minte, printre alte ganduri ocazionale si certuri cu familia…. sau ceea ce s-ar numi familie.

Si aici gasesc multe informatii… ma si regasesc in cateva din cele mentionate.
http://higherperspectives.com/lose-love/#

Cum pierzi abilitatea de a iubi, de exemplu… da… am pierdut-o. Romantic vorbind… De fapt, cred ca nu am avut-o niciodata… sau… stai. Primul iubit… l-am iubit prea mult, mult mai mult decat merita. Si pe cei ce au urmat… Poate am epuizat ‘stocul’ de dragoste… si poate am renuntat la orice speranta, desi poate nu as vrea sa admit, macar fata de mine.
Cine stie…
Ce rost are? In final rezultatul e acelasi, … chiar daca reusesc sa iubesc, niciodata nu reusesc sa am relatii…
Macar un lucru e cert, stiu sa iubesc exact cat e nevoie si exact cat mi se inapoiaza… prieteni. Aia da familie.

Ask the wrong person a wrong question… and you’ll have a wrong answer.

Two wrongs don’t make a right, afterall.
I did not change, I did not lie, I did not even stutter.

See…. people can get close and grow together, have similar ideas, think similar thoughts at the same time in the same environment. Take that away… put one person somewhere else and the other in another place. They still think similarly and they still understand each-other… they’re empathetic. But take one person and give them problems to solve and decisions to make… then give the other one some other problems and other decisions. Give them friends… or maybe give one several friends and the other next to no friends at all.. Give them different work, different conditions, different bosses and different lifestyles, coming to a different home at the end of the day.
And people change, it’s inevitable. They don’t want to.. usually… and they don’t even notice most times.

If a person develops a mindset and if once upon a time you guys had the same mindset…. but now differs…. Careful what you say. Now, the person can think the way they think and act as they see fit, and it may be correct, it may be their truth, and it may do them well… while you think and act in another way, which is correct and good for you and your mindset.

Not very often can you ask a person who’s never been in love, how it feels …or how they see it. Nor can you ask an atheist how God does what He does and why… He or she will present another point of view, correct and valid… but not what you’d expect. Not saying these people are wrong… they’re just wrong for your mindset. And you can see things the way they do and understand, but you can’t really accept it as your own truth. You need something else.

People who think as you do and feel as you do, people you grow up with and grow up for… people who are there, whether they like it or not… At the end of the day, they’re there… and you grow together, same memories, same opinions, you just develop your characters together, and they may very well be similar… They’re just like you. They are you. And you’re them.
That’s the best kind of people… that’s what makes your heart jump.
So what can you do for the others?… The ones who are now different and lets say you guys just drifted apart, created a different mindset for yourselves… What can you do?
There’s no drifting closer, not anymore… Maybe understanding and accepting who they are… and just smiling.
I can respect your point of view… and.. that’s it… You can respect mine…. and that’s it. You can just analyse it and learn from it, and move on. There’s nothing to do… take it with a grain of salt, say thank you, and each of you be yourselves.

No preaching, no arguing, no superiority… Just stare, say “ok” and move on. What else is there to do?

Da, n-am mai trecut de mult timp pe aici. Acea succesiune de evenimente mai putin favorabile m-au lasat intr-o stare de mica depresie.
Spre norocul si fericirea mea, multumesc cerului intreg pentru tot ce am si acesti oameni fara egal nici pe pamant nici in alte taramuri, jur.
Am avut zile neplacute si imediat dupa operatiile domnului meu chirurg, cu glumele de rigoare in timp ce ma cosea, eu anesteziata… m-am intalnit cu A.  M-a strigat in statie in centru cand ma duceam spre casa. Mai aveam cateva ore pana sa merg la serviciu asa ca el se oferi sa mearga cu mine spre casa si eu am avut suficient timp, cat sa propun sa stam in parc o vreme, si el a acceptat. In autobuz m-a tinut de talie sa ma sprijine si am lasat capul pe umarul sau cat sa oftez, satula de toate evenimentele. Am stat spate in spate pe banca si apoi am admirat natura. Am mers acasa si apoi la munca. Zilnic la munca, din nou si din nou.
Astazi am mers la biserica, cum e obiceiul de Inviere, si mereu vine si Alex cu mine. M-am intalnit in curtea bisericii cu D. Venise cu parintii si s-a despartit de ei ca sa stea putin cu noi. Multe glume si multe prostii, ca intre noi. A incercat sa se intoarca dar nu si-a gasit parintii. Si s-a intors la noi. A mai stat cu noi si … cum era de asteptat… numai lumanarea mea s-a stins. In drum inapoi exact cum ieseam din curte, s-a stins si ma simteam dezamagita. An de an merg si aduc lumina in casa. Ma simt bine, lumina aia, flacara in sine ma reprezinta, asa vreau sa cred ca ard eu. Daca se stinge, n-am nici eu un sens… e mai ciudat.. asa gandesc eu. D. mi-a oferit-o pe a sa… pur si simplu mi-a.. dat-o…. si i-am zis ca e ceva foarte important si nu e ok sa mi-o daruiasca asa simplu… Si a insistat.
M-a pufnit plansul pe drum.. am refuzat lumanarea de vreo doua ori pana sa plang, apoi nu prea mai puteam vorbi.
M-a mangaiat, mi-a zambit, ma cam inmoaie prezenta lui, stie exact ce sa zica si ce sa faca, pt ca ma cunoaste si ma iubeste, si eu la fel. Si am insistat macar sa vina cu mine spre casa, sa iau o alta lumanare si sa o las in casa aprinsa, iar pe sa sa i-o inapoiez. Macar a venit cu mine.
I-am multumit, l-am pupat si am mers spre casa lui Alex. Alex insa…. am mers pe jos trei statii si nu i s-a stins lumanrea si nu s-a consumat ceara deloc… trei statii pe jos, si in curent.
Da…. asa e… asta e viata mea. Asa-s eu… si mi-a spus… mereu va fi acolo pt mine si ma va sprijini. Si il ador. Cum se poate… sa am atata noroc la oameni, sa am ghinion in iubire de relatii romantice si … asa evenimente nefericite tinute uneori lant..? Iar a doua zi, cea de Paste propriu-zisa, am mers sa ia lumina de la biserica, pentru ca a sa se stinsese si ma simteam tare vinovata… el ma ajuta si eu nu… Si am mers cu el, dar era inchis pe la unu. Cand si-a luat tigari de la non-stop, a gasit si lumina, chiar cand voia sa aprinda cu bricheta. I-am zis sa n-o faca, nu e bine asa… Am insistat sa mergem inapoi sa luam iar cand i s-a stins dupa ce am trecut strada. E greu sa transporti flacari cu lumanari de ceara, de colo colo.
Am ajuns la sora lui. Parintii lui nu ma urasc, si sunt surprinsa. Ma simt asa ciudat… cum se intelege el cu familia sa, ce fel sunt ei… par destul de deschisi… Am plecat destul de repede si am mers spre faleza unde am jucat badmington si am mers apoi in cautare de terase deschise si neaglomerate. Am gasit, dar am facut toti febra musculara in final…
Paste fericit. Hristos a inviat. Va transmit iubire si caldura, a focului din lumanrea lui, caci ma iubeste, si il iubesc.