If I close my eyes… will I wake up in another place?

Will it be quiet? Could I sleep forever?
If I close my eyes… will my body have to break this wonderful feeling?
Will it have to stress each muscle at a time and get up at some point?
If I close my eyes… may I lie here forever?
Each centimeter or my body drenched in complete oblivience, not a thought, not a movement.

If I wake up, I wish to be in the sand… the waves coming and going, the sun hiding behind clouds and a forest, right next to this warm beach. 
If I wake up, I want to be in bed… and stay a whole day there… in my bed. Just mine.
If I wake up, let it be in a boat… sailing to nowhere, with nothing around arms and legs.

If I close my eyes… could I hide in a space within a tree… and stay there forever?
Could I sleep there half of eternity and a few days…?
If I close my eyes… will anyone stay with me..? Just lie as dead, right next to my body, embraced for no reason, with no purpose.. going to the same nowhere as me…

If I close my eyes… will I be free?

 

Te simti singura?
Nu e bine. Nu ar trebui sa te simti asa. 
Te simti trista? Uite o mie de lucruri pe care le poti face sa nu te mai simti astfel.
Te simti pierduta?
Nu e in regula, mai bine cauti.. faci.. intrebi.. incerci…

De ce? Omul poate simti orice se intampla sa simta… de ce nu il lasi sa simta ce simte?
Nu incarca acest om cu mii de sfaturi, mii de lucruri de facut, mii de solutii si trucuri…
De ce nu poate sa se simta singur… ori trist.. ori …orice? De ce nu e bine? E ceva uman.. cu totii o simtim la un anumit moment… Si daca ma simt singura, lasa-ma sa o simt… lasa-ma sa aflu de ce o simt si cum ma afecteaza acest lucru. Lasa-ma sa imi dau seama daca vreau sa fac ceva sau sa astept asa… si lasa-ma sa imi dau seama ce anume pot si sunt dispusa sa fac pentru mine… Daca ma simt trista, lasa-ma sa o simt.. Nu poti spune ca este un sentiment negativ.. ceva ce nu trebuie simtit… De ce bagi sentimentele in categorii? Sunt copii ai sufletului, fiecare are dreptul la joaca. 
Lasa-le sa iasa, sa faca ce vor si sa adoarma fiecare pe rand… Si daca voi simti nevoia, voi stii cand sa le adorm fara sa cer ajutor… Caci nimeni nu ma stie mai bine decat mine. Si daca se intampla sa imi placa singuratatea… e ceva obisnuit.. iar daca se intampla sa imi fie dor de prieteni si de casa… va fi si va trece… si ma voi impaca cu tot ce am.. Sunt constienta de situatie, de cirmustante si de posibilitati.. Lasa-ma sa simt, chiar daca nu imi place ce simt… sau poate imi place aceasta neplacere.
Am vrut sa vin sa traiesc aici o vreme. Am vrut sa vad cum este. Stiam ca nu va fi usor… desi nu anticipam atatea probleme… Dar daca simt atatatea lucruri acum… si dor, si tristete, si o lipsa de rost pentru mine… le simt si vor trece… Caci tot eu ma iubesc in final.. nu mai are cine. 

They see me walking down the street. Me and my romanian songs in my headphones.. the only romanian words I can hear or speak to myself. They don’t know I’m the girl who’s gonna jump twelve floors into midair.
What am I saying..? They don’t actually see me at all. I’m not even a shadow down the street, I’m nothing.
The only thing I’d be good for would be making the news “Crazy Romanian  girl jumps twelve floors”. What a shock. Who could have predicted this? Why would she do such a thing? Oh, so young, all her life ahead of her.. 
I enter the metro and I’m just another face in the crowd, I’m nobody on the bus and just another person going into the bloc..
Nobody is getting on the elevator and nobody is going to the last floor… Nobody is getting up the heater and onto the window mat… Nobody is sitting on the window mat… nobody is looking down… and nobody.. will let her fifty kilograms of nothingness fall into thin air… and nobody will hit the ground.

Nobody will get up, indeed.. 
And they’ll never know. And it will be over. Just one deep breath… and one look down… Just once, close your eyes.. and let go of the margins.. unclench the fingers.. Just once… do it! 
And you’re flying… flying like a feather.. the wind is so cold today. Don’t open your eyes.. feel and forget everything. It’s all… just a horrible dream… and it’s over now. You don’t have to do anything anymore.. be anyone.. go anywhere….It’s over. So pleasantly over. The cold air is calming today. 

De ce nu poti accepta omul asa cum este?
De ce tot incerci sa-l schimbi?
Zgandari omul cu subiecte care vezi clar ca nu-i sunt pe plac, pe care le evita ori le rezolva subit si cu minim de efort… De ce nu poti doar sa il accepti asa si discuti sau sa faci miliardele de lucruri pe care le aveti in comun, care va intriga pe amandoi?
Si tot insisti, si gasesti scuze pentru a face ceva, care ” e bine pentru persoana”, o “ajuti sa nu isi iroseasca timpul” pentru ca viata e scurta si trebuie sa cunosti “adevarul”.
Ti-am mai spus, adevarul este relativ. Adevarul meu difera de al tau si poti sa accepti asta si sa o lasi asa… nu o mai zgandari. Da, undeva la mijloc este un adevar comun care are aspecte ce coincid la toate persoanele. Daca omul vrea sa creada in ceva, lasa-l. Daca vrea sa se arunce de la geam, lasa-l. Daca vrea sa isi petreaca ani intregi facand o munca ce tie ti se pare munca de Sisif, si poate fi ori poate nu fi asa… lasa-l. Spune-i parerea ta si lasa-l sa descopere singur ce doreste sa faca pe viitor.
Si daca exista vreun subiect care nu face un om comfortabil.. lasa-l deoparte… respecta acel om… asculta-l daca spune ca nu doreste sa vorbeasca despre acel lucru… Poate o fi util in anumite aspecte sa intrebi constant De ce.. insa nu este placut pentru nimeni. Nu mai intreba de ce. Spune da si las-o asa.. Poate ca ceea ce merge la tine, nu merge la toti cei din jur. Adevarul tau nu este un adevar universal, absolut, si poate nu asta doresti, dar incearca sa nu il impui altora.. pentru ca tie iti foloseste, te avantajeaza, te face sa te simti bine… Si poate omul chiar o fi prost … lasa-l sa fie. Isi va da seama singur sau va trai asa o viata. Nu este responsabilitatea ta sa faci ceva, asa cum vina nu va fi a ta daca el va regreta sau va dori sa il fi “trezit” cineva. Spune-ti parerea, nu o impune. Lasa spatiu pentru persoana sa descopere singur ce doreste ori ce curs au actiunile sale.

Personal

I wish you’d stop being nice to me.
I feel bad.
I am not the great person you think I am, I am not even normal… good… kind… I am just… a failure in so many ways.
I wish you’d stop telling me to look after myself and complimenting me.. You don’t know how wrong you are.
Maybe I am pretty, maybe I am smart and maybe  I am easy-going and somewhat friendly… but there is so much you still don’t know and I really wish you will never find out. I am not proud of myself, not all the time.
I wish you could just stop being so nice to me all the time, I don’t deserve it.
If one person is nice and the next is nice and I treat everyone so kindly and help out… then you’ll think none of them is really special… but I can’t explain that, they are special to me, each one in his or her way. I always try to make time to make everyone happy and spend hours and days with everyone… I do feel so bad about this… everyone keeps pulling me towards themselves.. ‘ Me.. Me..’ . I feel like giving up and being all alone… All I ever wanted was to chase loneliness and heal those around me… but there’s so much loneliness still and so many sad people… I am but one person. So stop being nice… I feel I owe you sincerity, special treatment and decency… but I am not really like that… I try my best, though. When you’re so nice, it feels that each person considers me their world and treats me so wonderfully, I just feel like the lowest life form, for moving from one person to another to talk, spend time and comfort them… one by one. That may seem like no one is really special… and it makes me feel more alone.

People say ‘I miss you’. I feel I should say ‘ I miss you too’… and sometimes I really do.. but not often. I need time to miss people. They seem they only take one day or a few hours to start missing me, I wonder how.. and why…

People say ‘I love you’ .. I feel I should reply  ‘ I love you too’… but instead I keep quiet and this silence hurts them. What should I even do..

La inceput, mai copii fiind, nu facem nimic special. Mancam , dormim, ne plimbam si dormim. Inca descoperim lumea si cum functioneaza, e o stare pasiva, doar de observare.
Apoi, mai mult obligati de imprejurimi, ne gasim brusc impotmoliti cu treburi multe, situatii grele, lucruri urgente si trebuie sa ne descurcam. Realziam pe moment cat de real este totul; consecintele ce urmeaza si ne sperie. Ne obisnuim apoi sa fim mereu pe fuga, mereu ocupati, buni la toate. Omul universal, pentru ca nu avem de ales. Fara sa ne dam seama, ajungem dependenti de treaba, de agitatie, de a face ceva, orice. Sa producem, sa avem tot timpul o ocupatie, sa ajungem undeva, la anumita ora… Cand avem un moment liber, nu stim ce sa facem cu el. Nu mai este ceva obisnuit, des… uitam sa ne relaxam. Cautam sa umplem momentele goale cu treburi, caci nu par naturale. Uitam stam jos pe un scaun sau sa pastram liniste cateva minute, caci linistea pare nenaturala. Simtim ca trebuie umpluta. Asta cunoastem. Asa este zi de zi. 
Chiar daca suntem incet-incet prinsi in ceva ce la inceput parea minunat insa pe parcurs devine altfel si nu ne mai este benefic, vom continua sa facem ce facem mereu… pentru ca ne obisnuim.
Conform si experimentului cu broasca, daca o iei din senin si o bagi in apa fiarta, va sari, insa daca o bagi in apa rece si aceasta se incalzeste treptat, broasca nu va realiza, caci schimbarile sunt prea mici iar ea se obisnuieste cu apa deja… iar in final va muri fiarta…
Poate ca avem nevoie de pauze, de liniste, de relaxare si de un impuls de a sparge rutina cumva… insa nu putem realiza ca avem nevoie de acestea cat timp nu realizam ca ceea ce facem este rutina si nu ne este benefic. De fapt, poate chiar realizam ca nu este ceva benefic insa vom continua motivandu-ne cu lucruri ca si banii, recompense finale… Poate chiar nu vrem sa scapam din rutina insa ne mintim ca este cel mai bine, ca are o finalitate si ca toate vor trece de la sine fara implicare de la noi. E cel mai trist lucru, poate chiar ca si cum am fi broasca ce sta in apa si spera ca se va raci inapoi… Ma intreb cati oameni constientizeaza aceste lucruri… si cati decid sa faca ceva in urma realizarii…

Consider ca nu sunt o fiinta bogata. In general nu am bani pentru ca familia nu are, si stiind asta, nu cer nimic. Trec prin oras uitandu-ma la rochii frumoase in vitrine, uneori pentru ca doar imi place sa le privesc, alteori mi-as dori sa le si cumpar. In acelasi timp observ cersetori ce ridica fructe de pe ciment si haine din pubele. Vad oameni ce merg grabiti, fiecare incotro apuca si oameni ce stau mereu in acelasi loc, privindu-i.  Este destul de trist sa observi cum unii oameni au totul si altii nu au nimic. Imi pare rau. Nu as vrea sa para dramatic, simt doar ca din cei ce au mereu tot ce doresc si nu trebuie sa se uite in portofel inainte de a cumpara ceva ori de a se duce intr-un restaurant, ar putea fi cativa care sa se implice prin donatii de haine, de mancare ori de alte lucruri folositoare, caci exista oameni ce nu au nimic si nu isi pierd doar mancarea si adapostul, ci si sufletul.
Oamenii mor cand isi pierd increderea in sine, in ceea ce pot face si in viziunea proprie asupra viitorului. Am observat fructe intregi, ori muscate o data si aruncate la gunoi, iar daca cineva nu este infometat ori stie ca nu va termina un fruct.. de ce sa il inceapa si sa il arunce? N-ar putea sa il pastreze ori sa il dea altcuiva? Am observat multe lucruri care ar fi folositoare oricui, aruncate la gunoi in stare inca buna. Eu am deja multe lucruri acasa si chiar as putea construi ori pune bani deoparte pentru ceva necesar, insa sunt oameni care nu stiu sa se descurce si care nu au bani de pus deoparte… si as vrea sa aiba si ei ceva. Poate ca nu ar sti ce sa faca intr-adevar, cu acele lucruri… poate le-ar strica sau le-ar arunca undeva fara mila… De fapt si lucrurile trebuie iubite.
Cand ti se da un covrig, un fruct, o haina sau pantofi, indiferent cat de vechi si uzati sunt, insa mai poti inca sa ii folosesti, oamenii ar trebui sa multumeasca si sa decida singuri daca pastreaza sau arunca ce li se da.
Sunt si oameni ce nu stiu sa primeasca. Sunt si oameni ce nu stiu sa dea. Sunt oameni care au multe insa nu le merita si altii ce se descurca doar cu un minim necesar pentru a supravietui.
Totusi, mi se pare trist sa stai pe ciment privind in jur si ridicand fructe de jos, caci altceva nu ai…